IPUNCT

IPUNCT
www.ipunct.ro

miercuri, 1 august 2012

Cultura atelierului de bijuterii

Pe langa tehnicile de lucru, bijutierul trebuie sa cunoasca si ingrijirea corecta a sculelor si a dotarilor fara de care nu este posibila realizarea unei creatii sau productii rentabile.
Prima maxima in cultura de atelier este ordinea. Aceasta in primul rand conduce la eficienta in productie si la ocrotirea sanatatii.
Iluminarea corecta este conditia de baza pentru reusita.
Lumina zilei este cea mai potrivita, iar daca aceasta vine de la nord si din fata bancului de lucru este ideala.
Lumina artificiala trebuie sa aiba lungimile de unda cat mai apropiate de lumina zilei si totodata sa produca o umbra pronuntata.
Trebuie evitate sursele de lumina fluorescente (tuburile de neon sau becurile economice! Aceasta lasa o umbra difuza, ca urmare ochiul este suprasolicitat si dupa cateva ore de lucru persoanele care sunt expuse acestei surse de iluminare vor avea ochii "rosii").
Sursele de iluminatie cu becuri incandescente sunt mult mai avantajoase. Ideale sunt ledurile, care au posibilitatea de a estompa (matui) razele de lumina. Sursa de lumina artificiala trebuie sa fie pe un suport flexibil pentru a putea fi amplasata usor in pozitia ideala (conditie decisiva la tintuire, gravura si lucrari de finisare).
Blatul bancului de lucru este foarte important. Activitatea bijutierului se desfasoara in cea mai mare parte in fata si pe acesta.
Este indicat ca materialul din care este confectionat acesta sa fie lemn de fag uscat si batran, lacuit cu lac de parchet. (Atentie! Folosind blaturile din inox sau din lemn captusite cu orice fel de tabla va puneti in pericol sanatatea - reumatism la brate si multe altele).
Argumentul de "pierdere de metal pretios" are de obicei alte motive si nicidecum blatul din lemn de fag.
O alta componenta a bancului de lucru este sortul sau sertarul in care cad deseurile sau pilitura.
Folosite cu meticulozitate, ambele recupereaza la fel de bine pilitura si deseurile. Insa folosirea sortului din piele de vita prelucrata adecvat ofera o "flexibilitate" cu mult mai mare. Ca urmare, bijutierul se poate misca mult mai liber in timpul executarii diverselor lucrari (de exemplu diferite pozitii si inaltimi de lucru la pilire, lipire, tintuire, etc).
Feilnaghelul (lemnul de pilire) trebuie fixat ferm pentru a nu se misca in timpul operatiunii de pilire sau cand se lucreaza pe el. Acest lucru este foarte important deoarece el constituie singurul punct de sprijin fix la pilire, iar daca acesta nu este fix, rezultatul pilirii nu poate fi decat unul inexact.
Intretinerea blatului este importanta. Acesta se curata o data la fiecare saptamana, iar o data pe an, daca este necesar, se slefuieste si se da cu un strat de vopsea incolora de parchet.
Scaunul trebuie sa fie unul reglabil in inaltime si pozitie, deoarece este foarte important ca pozitia de lucru sa fie ergonomica. Aceasta este necesara pentru sanatate si pentru realizarea lucrarilor satisfacator calitativ si cantitativ.
Sculele mici de mana care se folosesc des se aseaza in suporti pe bancul de lucru, astfel incat aceasta sa fie la indemana. In multe cazuri sunt de folos dozele de conserve taiate la inaltimi adecvate.
Sculele mici de mana care nu se folosesc permanent se aseaza in diferite sertare situate sub blatul de lucru.
Pilele, care sunt cele mai importante scule de mana ale bijutierului nu trebuie sa fie puse unele peste altele pentru a nu se freca atunci cand sunt depozitate. In caz contrar acestea isi pierd repede eficienta.
Partea activa (taietura) a pilelor nu are voie sa fie unsa deoarece, in caz contrar s-ar lipi pilitura in adancul taieturii din care nu mai iese - pila pierzandu-si astfel eficienta.
Dusmanul sculelor unui bijutier este rugina. Cele mai mici pete de rugina trebuie indepartate imediat. daca nu, ele "sapa" tot mai adanc in scule, iar acestea nu mai stau bine in mana sau nu mai functioneaza la parametrii necesari.

Evitati atingerea sculelor cu mainile ude. Atentie la folosirea acizilor. Nu faceti "pirosirea" in acizi! Nu folositi acizi in incaperi unde se afla scule de mana sau masini precum laminoare, masini de gaurit sau strunguri. Laminoarele trebuie ingrijite cu meticulozitate astfel incat suprafata valturilor sa fie permanent in stare perfecta. Rugina sau deteriorarea (urme dupa incercarea de a lamina otel) nu mai permit obtinerea unei suprafete de calitate la tabla sau sarma laminata.

Ingrijirea sculelor si a dotarilor se face prin indepartarea impuritatilor de pe suprafata acestora prin frecare cu laveta imbibata in petrol sau motorina, apoi prin frecare cu lavete usor imbibate cu ulei. Bijutierii ar trebui sa fie interesati de scule profesionale si bune, care sa fie in stare de functionare adecvata si bine intretinute. Asa cum ar trebui sa fie interesati de inovatii, tehnici si tehnologii noi pentru ridicarea eficientei in lucru si a largirii spectrului de creativitate.

In pauze recreative, intre fazele de lucru, ochiul omului are nevoie de refacere, lucru ce nu poate fi obtinut prin privirea peretilor afumati sau murdari. Este nevoie de imagini stimulatoare sau modele expuse adecvat.

Numai cu scule si dotari profesionale, intretinute cat se poate de bine, la un banc de lucru bun, intr-o pozitie de lucru ergonomica si cu o iluminatie potrivita se pot obtine produse de calitate si cantitate satisfacatoare. Astfel se poate ajunge la motivarea bijutierului de a crea si a produce bijuterii apreciate, care pana la urma ii asigura existenta materiala in mod satisfacator.

Heinz Karl
Maistru bijutier, Gemolog DgemG,
Expert in Diamante DgemG


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu